Deșeuri de plastic, textile, carton și reziduuri care nu pot fi reciclate devin materii prime pentru o nouă unitate de producție pe care producătorul de ciment Romcim a inaugurat-o
Recipientele reutilizabile din plastic devin o soluție populară la festivaluri, evenimente, în cafenele și în restaurante, limitând astfel cantitatea de plastic care ajunge la gunoi
Retailerul belgiano-olandez Mega Image, care a avut anul trecut afaceri de peste un miliard de euro, are cel puțin două magazine în rețeaua sa care nu dețin aparate de marcat cu jurnal
Aproape toți angajații din clădirile de birouri pe care turcii de la Anchor Grup le dețin în preajma centrul comercial Plaza România sunt și clienți zilnici ai mallului, potrivit
România, consumatorii aleg încă să cumpere mărci internaționale sau locale, în timp ce în țări precum Germania și Elveția produsele „no name“, mărci private ale rețelelor de magazine, dețin
Oricât de căutată ar fi lumina naturală, perdelele, draperiile, jaluzelele sau storurile devin și ele importante, pentru a crea intimitate sau, la nevoie, întuneric.
Cand Elon Musk poate oferi 40 miliarde dolari pentru Twitter, podurile sunt demontate pentru a permite trecerea megaiahturilor, iar bogații devin tot mai bogați, ceva nu este în regulă
Băncile dețin mai puțin de jumătate din datoria publică internă, de 226,6 mld. lei (48,7 mld. euro), în timp ce fondurile de pensii și străinii au fiecare aproape o cincime, potrivit
Apelurile companiilor din Italia pentru redeschiderea afacerilor devin tot mai puternice, acestea avertizând că țara riscă să-și oprească motorul definitiv și că riscul imposibilității
Executivului condus de Mihai Tudose este ministrul pentru IMM-uri Ilan Laufer, conform declarațiilor de avere ale noilor miniștri care arată ce terenuri, case și conturi bancare dețin