BRD-Soc Gen, a treia bancă de pe piața locală după active, a încheiat primul semestru cu un profit net de 767 milioane lei, în creștere cu 2,2% față de perioada similară a anului trecut
Nu folosesc ou, pastele sunt vegane și concentrate în nutrienți, pentru că prefer să folosesc suc de sfeclă sau de afine pentru culoare”, a povestit Ioana Stan, fondatoarea Păstuțe
Potrivit datelor strânse de ZF, în acest moment se lucrează la circa 2.000 MW, circa 1,5 mld. euro, iar 1.400 MW ar putea fi montați în total până la finalul acestui an ♦ Grecii de la PPC
Ziarul Financiar organizează pe16 octombrie în București conferința ZF ESG 2024 „Care sunt pilonii ce stau la baza investițiilor sustenabile și cum construim afaceri durabile?“.
Economia, în pofida unor progrese importante în numeroase domenii, a avut o evoluție nesustenabilă, mai ales în anii recenți, iar în lipsa corecției bugetare, România poate ajunge...
La licitație s-au mai înscris companiile Kesz Construcții România SRL Cluj, Porr Construct SRL București și asocierea dintre Bog’Art SRL București, UTI Grup SA și UTI Facility Management
Grupul austriac Kontron a achiziționat o bucată din fostul imperiu UTI – unul dintre grupurile care în urmă cu un deceniu era un jucător cheie în contractele statului din zona de IT