Capitale ale antreprenoriatului
Și județul Alba a crescut odată cu Holzindustrie, dar și cu afaceri antreprenoriale puternice precum Albalact, Transavia, Supremia Group, Elit Cugir
► Consilier, Direcția de Control și Autorizare Plăți pe Suprafață (D.C.A.P.S.), APIA, 2013 – 2015;
► Consilier, APIA, Centrul Județean Vâlcea, 2008 – 2013;
► Inginer IT, TRANSVIL
Listarea Electrica SA, prin care societatea de distribuție a energiei va strânge de pe bursă peste 400 milioane de euro, bani care vor merge în investiții în infrastructură, va aduce
În acest sens, primăria a semnat luna trecută contracte pentru lucrările de reabilitare cu companiile Terra Building, Construcții SA, Sinecon și Geiger Transilvania.
Banat-Criașana a transferat active proprii în valoare de 100,4 mil. lei (22,5 mil. euro), este controlată de SIF1 și are drept administratori societatea Administrare Imobiliare SA
Producătorul de electrozi siderurgici Elsid SA din Titu, una dintre firmele care au fost obligate să renegocieze contractul direct de cumpărare a energiei de la Hidroelectrica după
anuală de circa 2,5 miliarde de dolari din adâncurile Mării Negre, acesta fiind cel mai dificil pariu pe partea de explorare și producție pe care firma l-a făcut de la privatizarea sa
Președintele Traian Băsescu susține că, în opinia sa, ceea ce s-a întâmplat la CSM este ”un abuz la adresa președintelui României”, el avertizând că dacă se mai repetă va reacționa