Aflat în strânsă legătură cu ideea de biodiversitate și de protejare a mediului, acest concept este o poartă deschisă pentru dezvoltarea turistică și, prin urmare, economică a zonelor
Bulgaria este, de asemenea, percepută ca un mediu mai atractiv pentru dezvoltarea de afaceri, astfel că rușii cumpără acolo proprietăți pentru a se muta împreună cu familiile lor, potrivit
„Dorim să ne asigurăm că Visa nu este percepută doar ca o companie de carduri, ci este considerată o rețea fiabilă care contribuie la progresul comerțului“, a declarat Lynne Biggar,
Damgard va aborda, în cadrul evenimentului ajuns în acest an la cea de-a noua ediție, subiecte care vizează modul în care transformarea digitală accelerată este percepută la nivelul