Gigantul suedez IKEA, care are aproape 300 de magazine în întreaga lume, a cerut permisiunea autorităților pentru a investi 1,5 mld. euro în deschiderea a 25 de magazine în India, scrie
Municipalitatea Brașov va investi aproape 1 mil. lei (230.000 de euro) pentru realizarea portalului web ’’e-Turist în Brașovul istoric“, care va permite vizite virtuale ale orașului
Fuziunea dintre italieni și americani pe piața bancară românească a ajuns la final, operațiunea prin care Intesa Sanpaolo preia First Bank fiind programată să producă efecte începând
Angajații care au reușit să se “rupă” de abundența financiară și de oportunitățile de carieră ale perioadei de boom prin care trecea România înainte de 2008 sunt încă o raritate pe
UniCredit și Allianz-Țiriac, care au încheiat un parteneriat strategic în urmă cu circa un an, lansează Optim Invest, o asigurare de viață unit-linked care oferă posibilitatea clienților
ING va investi mai mult în tehnologie, în special în internet și mobile banking, și mai puțin în noi sucursale, care vor deveni mai mult centre de reprezentare, urmând ca forța de
Pioneer, al treilea cel mai vechi fond mutual din lume a adus un randament mediu anual de 11,8% în dolari din 1928 până în prezent grație investițiilor pe care le-a făcut în acțiunile