au putut fi salvați în timp util, arată încă o dată, ca și în cazul accidentului din Apuseni, lipsa de coordonare și inflația de instituții din România care se ocupă de același sector
România reprezintă în prezent doar 10% din piața privată de sănătate din Europa Centrală, un sector pe care compania de cercetare de piață PMR îl estimează la 21 mld. euro, însă va
Din 2008 până în 2014 numărul de astfel de firme înregistrate s-a redus cu circa 229.000, iar 700.000 de locuri de muncă au dispărut din acest sector, considerat coloana vertebrală
declarat ieri la Comisia de industrii a Camerei - unde a susținut amendamentele făcute de Primăria Generală la legea salubrizării, aflată în dezbaterea Parlamentului - că fiecare sector
modificare a politicii țării din domeniul agricol prin limitarea subvențiilor UE și concentrarea pe ferme mici și mijlocii, practic eliminând subvenționarea marilor companii din sector
Transporturile sunt singurul sector din economie, în afară de cel de IT, care are o balanță pe excedent, un plus de peste 4 mld. euro pe an, această ramură fiind de altfel și cel
Presiunile inflaționiste reprezintă un factor important și în industria dulciurilor în condițiile în care prețul celei mai importante materii prime din sector, zahărul, practic s-a
Anularea Planului Urbanistic General al Capitalei - decizie care nu este definitivă, dar care vine după anularea PUZ-urilor de sector - va pune o presiune tot mai mare în următorii
O serie de măsuri de care s-a bucurat întregul sector al construcțiilor în ultimii trei ani și jumătate și care a resuscitat interesul pentru acest domeniu de activitate a intrat în
Transporturile sunt singurul sector din economie, în afară de cel de IT, care au o balanță pe excedent, un plus de peste 4 mld. euro pe an, această ramură fiind de altfel și cel mai