economice, iar impactul inflației și aș schimbărilor fiscale a fost simțit în toate sectoarele industriale”, este de părere Sorina Faier, managing partner al companiei de recrutare Elite
Până la urmă, cu excepția situațiilor de exit ale unor acționari, în mare parte listările la bursă au loc atunci când compania are planuri de creștere, când caută capital suplimentar
pentru a dezvolta sectorul în care activează, fie pentru a investi în creșterea capacităților de producție sau plan de expansiune, astfel încât împreună cu antreprenorul să facem un exit
functioneaza bine, ca banii nu circula –pietele ingheata (preferinta pentru lichiditate(“capcana lichiditatii’) devine foarte intensa;
QEs sunt un privilegiu al bancilor centrale ce emit
Despre exit-ul la Geomin, SIF Muntenia menționează că respectă direcțiile de acțiune în administrarea subportofoliului de acțiuni, din programul de administrare al societății pentru
Anticipez că tranzacțiile se vor concentra în zona jucătorilor mici și medii, vizând fie atragerea finanțării care să permită continuarea proiectelor în care aceștia sunt implicați, fie exit-uri
De ce nu ar ieși un om cu salariul minim să-l sprijine de bunăvoie pe Dragnea, atâta vreme cât „elita” liberală îi spune zi de zi că el, omul cu salariul minim, e vinovat de inflație