sau oportunitatea apare după mulți ani de la începutul afacerii, vânzarea este întotdeauna o posibilitate de luat în calcul, așa că pregătirea din timp a procesului se poate dovedi utilă
Cele mici sunt în continuare foarte utile pentru probleme punctuale. În ultimii 30 de ani, în SUA s-au închis 1.000 de spitale. Poate aceasta este o soluție“, spune chirurgul.
Pro-iectele rezidențiale se transformă pentru a se adapta la noua realitate postpandemică, iar schimbările sunt aduse în principal de evoluția muncii de acasă și de noul stil de viață
afaceri de 15 milioane lei, în creștere cu 130% față de 2019, în condițiile în care tot mai mulți români au ales să își reamenajeze spațiul de locuit astfel încât să corespundă noului stil
bio sau vegane au crescut anul trecut pe plan local cu 20% față de 2014, ajungând astfel la circa 25 de milioane de euro, în condițiile în care românii sunt mai interesați de un stil
ING Bank România lansează primul credit verde din portofoliul său destinat segmentului de retail, pentru a încuraja tranziția către un stil de viață sustenabil în rândul clienților