EximBank, controlată de Ministerul Finanțelor printr-o participație de peste 95%, urmează să încheie până la sfârșitul lunii septembrie procesul de mutare a sediului central în Palatul
administrație al Bursei de Valori București (BVB) încearcă să grăbească găsirea unui nou director general în locul lui Victor Cionga, pe care l-a demis la finalul lunii martie pe motiv că „procesul
Combinatele Mechel din România au accelerat procesul de disponibilizare a angajaților, numai în primele trei luni peste 1.200 de salariați aparținând combinatelor siderurgice de
Guvernatorul BNR a afirmat că este deschis la discuții cu protestarii care și-au anunțat participarea în această seară la un protest la sediul BNR în care cer demiterea lui Isărescu
Piața de recrutare a devenit mult mai dinamică în comparație cu anii precedenți, industria care recrutează cel mai mult fiind cea din IT, cu un procent de peste 30% din piață, apreciază
(simbol bursier CHOB), controlat de omul de afaceri Ștefan Vuza, au fost convocați în Adunare Generală Extraordinară pe 14 martie pentru a aproba participarea combinatului la procesul
Hildegard Gacek, care s-a aflat la conducerea biroului Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) de la Bucuresti și a fost implicată în procesul de privatizare a BCR
Bancpost, subsidiara locală a grupului elen Eurobank, a finalizat procesul de restructurare în urma căruia a închis anul trecut un sfert din rețeaua de sucursale și agenții, iar pentru
Bancpost, subsidiara locală a grupului elen Eurobank, a finalizat procesul de restructurare prin care a închis un sfert din rețeaua de sucursale și agenții anul trecut, iar pentru anul
trecut o pierdere netă de 42 milioane lei, cu 8,9 milioane lei peste nivelul bugetat, pe fondul scăderii veniturilor și al cheltuielilor cu angajamente față de personal legate de procesul