Compania Datacor a început din 2023 să producă tablouri electrice în facilitățile sale din parcul industrial Bistrița Sud și pregătește o investiție de peste 1 mil. euro pentru a-și
Iar dacă ai avut și tu o săptămână full și nu ai avut timp să îți faci planuri pentru zilele libere, iată câteva variante care s-ar putea să-ți placă. Târguri, plimbări,…
Tur ghidat prin Cartierul Armenesc
Duminică, 14 iunie, poți descoperi o parte mai puțin cunoscută a Bucureștiului în cadrul unui tur ghidat prin Cartierul Armenesc.
Fiecare dintre noi are o relație diferită cu banii: unii își organizează veniturile cu disciplină, alții preferă să trăiască momentul prezent, unii își asumă riscuri pentru o creșt...
Brise Group, companie controlată de omul de afaceri Cătălin Marius Bucur, cel mai mare trader de materii prime agricole deținut de un român, cu afaceri de 125 mil. euro în 2011, va
Sphera Group (simbol bursier SFG), operatorul în sistem de franciză al lanțurilor de restaurante KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România, a raportat în primele nouă luni ale anului un
Asigurătorul austriac Vienna Insurance Group (VIG), prezent pe piața locală prin intermediul a trei companii de asigurări, respectiv Omniasig, Asirom și BCR Asigurări de Viață, a încheiat
Sphera Group (simbol bursier SFG), operatorul în sistem de franciză al lanțurilor de restaurante KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România, a raportat pentru S1/2022 o pierdere…
„La împlinirea vârstei de 22 de ani, terminasem deja armata, mai aveam un an de facultate la seral, lucram, nu aveam nici cel mai mic gând de căsătorie și nicidecum nu îmi închipui...