O companie canadiană din sectorul cuprului investește în Polonia
până acum 350 milioane de zloți (81,9 milioane de euro) în cadrul programului său de explorare în domeniul cuprului, incluzând aproximativ 200 milioane de zloți pe proiectul Nowa Sol
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
până acum 350 milioane de zloți (81,9 milioane de euro) în cadrul programului său de explorare în domeniul cuprului, incluzând aproximativ 200 milioane de zloți pe proiectul Nowa Sol
Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar non-bancar (SAL-Fin) a înregistrat, de la începutul anului și până în prezent, circa 1.000 de cereri de soluționare
Sabrina Voinea a terminat pe locul al patrulea în finala de la sol, în timp ce Denisa Golgotă a încheiat pe locul al șaptelea.
Anterior, Foraj Sonde a anunțat semnarea unui contract cu OMV Petrom (SNP), singurul producător local de petrol și gaze, în valoare de 77,9 milioane de dolari și pe o durată de șase
Aceștia alături de partenerii de concesiune Petro Ventures Resources SRL și Gas Plus Dacia SRL au anunțat pe 15 iunie începerea producției de gaze din Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale
Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz și Transelectrica, unde statul este acționar majoritar, dar și OMV Petrom, unde are o participație minoritară (20% din acțiuni), contribuie cel mai
Companiile listate pe o piață reglementată vor întocmi din acest an situațiile financiare conform standardelor internaționale de raportare (IFRS), la fel cum raportează băncile, OMV Petrom
Președintele Traian Băsescu are azi o întânire la ora 13:00 la palatul Cotroceni cu Gerhard Roiss, președintele consiliului de supraveghere al Petrom și directorul general executiv
Este un angajament făcut acționarilor, susținut de faptul că avem un bilanț contabil foarte puternic“, a declarat Alina Popa, CFO al OMV Petrom.
Sezonul raportărilor financiare la Bursa de Valori București, început pe 25 octombrie cu TeraPlast Bistrița (TRP), continuă joi 28 octombrie cu rezultatele la nouă luni ale OMV Petrom