Criza a fost administrată greșit în România, de politicieni, mână în mână cu BNR, iar măsurile luate atunci, de tăiere a salariilor, mărirea taxelor, scumpirea creditării au îngreu...
Înființarea unui corp de experți tehnici auto independenți ar îngreuna procesul de constatare și acordare a despăgubirilor, în condițiile în care peste 80% din daune sunt sub 1500 de
„Avem și produse sub media pieței pentru că mi-am dorit să avem fiecare segment. Se adresează clienților cu venituri medii“, a precizat antreprenoarea.
După o experiență de 10 ani în domeniul antreprenoriatului, dar într-o firmă de telecomunicații, Alina Neamțu a pornit un business într-un domeniu total diferit – cel al cofetăriil...
Descarcă varianta Excel a graficului Mai multe grafice și tabele din domeniul Bănci&Asigurări Materialul a apărut în ediția din 15 iunie a Ziarului Financiar.
O să avem abonamente de property cu life. Lucrăm la pachetele respective. Se vor putea achiziționa și online. Ideea este de a ne întoarce la acest aspect, de abonamente.
progresul construcției clădirii B, în momentul de față efectuăm lucrări de structură, iar în curând vom începe lucrările la fațada clădirii”, spune MarcinŁapiński, președintele Skanska Property
Compania deține participații de 100% în Mobile Technologies SRL și 51% din Barandi Solutions, iar cifra de afaceri cumulată depășește 6,7 miloane de lei pe 2015.