Nimic din ce nu s-a mai făcut
Un oficial guvernamental a explicat agenției Reuters că Atena a cerut extinderea așa numitului “Master Financial Assistance Facility Agreement&
căreia a fi manager femeie este mai greu decât a fi manager bărbat, mai ales că în România, chiar și pe timpul lui Ceaușescu, femeile erau încura-jate să lucreze, să avanseze pe scara
drum să înțeleagă și să navigheze în industria de tehnologie, dar și să îi conecteze cu lumea capitalului de risc, astfel încât să poată construi companii de tehnologie care pot scala
Companiile trebuie să stabilească de la început „cine ia decizia de a lansa proiectul”, „cine ia decizia de a-l scala” și „cine ia decizia de a-l opri”, a explicat Marius Munteanu,
Echipa a fost condusă de Radu Dumitrescu, Partener Servicii Suport în Tranzacții, și a inclus alți cinci experți, printre care Ioana Boca, Assistant Director, Marina Nicola, Manager