Bogdan Popescu, fost VP of Customer Engineering la compania românească de fintech FintechOS, a anunțat pe LinkedIn că a trecut în decembrie 2025 la gigantul britanic London Stock Exchange
Vista Bank România a semnat un acord pentru achiziția integrală a Investimental, casa de brokeraj bursier la Bursa de Valori București, deținută până acum de Sacha Dragic, fondatorul
Al Dahra Agriculture România, deținut de investitori din Emiratele Arabe Unite, a încheiat 2025 cu afaceri de aproape 927 milioane de lei, în scădere cu 10% față de anul anterior,
Steinhoff International Holdings, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă la nivel mondial, care în România controlează magazinele Kika și Pepco, se prăbușea ieri pe bursa de la
Arctic, producătorul de electrocasnice ce deține în România două fabrici în județul Dâmbovița – una la Găești unde realizează frigidere și o alta la Ulmi unde se produc mașini de spălat
construi a treia hală, pentru producție, logistică și birouri, a explicat Bogdan Bilegan, CEO și acționar al Datacor, în emisiunea ZF Investiți în România!
aproape 500 de apartamente, aproape 30 de case, trei restaurante și o sală de sport multifuncțională, a explicat Raul Țărnaru, fondator al Novarion, în emisiunea ZF Investiți în România