Compania locală de consultanță în IT și dezvoltare de soft Tremend Software Consulting, achiziționată anul trecut de gigantul francez Publicis, a reușit să intre pentru a cincea oară
Online, deținută de antreprenorul Tiberiu Pop, care a înregistrat pierderi nete consecutive în ultimii trei ani, cu un vârf de 3,5 mil. lei în 2020, a solicitat în data de 2 august să intre
ieri pentru data de 9 septembrie luarea unei decizii în dosarul prin care compania compania Corsar Online, deținută de antreprenorul Tiberiu Pop, a solicitat în data de 2 august să intre
Festivalul Spark Week, organizat de facultatea de antreprenoriat din sud-estul Europei The Entrepreneurship Academy, este un eveniment dedicat elevilor ce își doresc să intre în domeniul
Rețeaua canadiană Maple Bear vrea să intre pe piața din România printr-un model de franciză educațională și are în plan să ajungă la 10 unități pentru învățământul preșcolar, primar
Ca în toate industriile din actuala lume digitală, competiția pentru aceste depozite este perturbată de firmele de tehnologie financiară care caută să intre în joc, scrie Handelsblatt
2017, scăderea accizelor a fost una dintre cele trei măsuri de relaxare fiscală pe care PSD nu le-ar mai fi vrut introduse, dar care au intrat în vigoare pentru că nu a reușit să intre
insolvență a șantierului Damen Mangalia, la șase ani de când au preluat un pachet de 49%, urmând ca din iunie 1.000 de angajați ai șantierului, din cei aproape 1.500 în total, să intre
Gigantul american Google a ales un moment bun să intre oficial pe piața de smartphone-uri din România: noua sa serie de smartphone-uri Pixel, aflată la a noua generație, reprezintă
În ritmul unei creșteri reale de 3-3,5% în următorii zece ani, PIB-ul României s-ar putea dubla la 700 mld. euro, ceea ce ar însemna ca România să intre în topul celor mai puternice