Mihai Cioltea (37 de ani), executivul român care lucrează de mai bine de șapte ani pentru gigantul Inditex (proprietarul Zara), se ocupă în prezent de expansiunea grupului spaniol
Agricover, unul dintre cei mai mari integratori de servicii și distribuitori din agrobusiness cu afaceri de 255 milioane euro anul trecut, a intrat pe piața achiziției de legume din șapte
La șapte luni de la închiderea traficului pe lotul trei al autostrăzii Sibiu-Orăștie, dintre Săliște și Cunța, și la șase luni de când a fost complet demolat un tronson de 200 de
Compania Mebra din Brașov, controlată de șapte antreprenori români, un business care își are rădăcinile în fosta fabrică de pastă de dinți și pansamente Norvea Brașov, a ieșit
75 de milioane de euro au fost investite În cele patru divizii ale grupului Agroli pe parcursul ultimilor șapte ani, de când controlul a fost preluat de antreprenorul libanez Rami Ghaziri
miliarde de euro fonduri structurale se vor duce la irigații și industria laptelului trebuie să se pregătească să facă față competiției care va fi în 2015, după eliminarea cotelor la lapte
Dacia produce deja două din cele șapte modele, respectiv Lodgy și Dokker, exclusiv în afara României, în timp ce Dusterul cu volan pe dreapta pleacă de la uzina din Chennai.