companie specializată în livrarea de proiecte solare, iar anul trecut a avut un business de 247 de milioane de lei, un salt de 138%, cu un profit net de 79 milioane de lei, mai mare de șapte
Astăzi, suntem în post-awareness, adică în momentul în care trebuie să trecem de la vorbe la fapte“, spune Andreea Voinea, chief people culture officer la BCR, în prima ediție a emisiunii
România, compania deținută de grupul telecom britanic cu același nume pe plan local, a avut anul trecut o cifră de afaceri netă de 24,6 milioane lei (circa 5,5 milioane euro), de șapte
Banca Transilvania, al treilea jucător din sistemul bancar, nu se numără printre cele șapte bănci locale care au acordat credite în franci elvețieni, dar în câteva luni va trebui să
Start-up-ul a fost înființat în urmă cu 4 ani în Barcelona, iar din luna mai a anului trecut a intrat și pe piața din România, intermediind în decurs de șapte luni de la in¬tra¬rea
Divizia Tungsram Aero Space Power a fost creată cu capital de 2 miliarde de forinți (10 milioane de euro) de Jorg Bauer, președinte-CEO al companiei, și Istvan Herdon, deținător al