se află acum în prima linie a schimbărilor care au loc la nivel mondial în ceea ce privește creșterea sustenabilității sistemelor energetice“, spune Ionuț Sabadac, VP merchant solutions
locuințelor, oamenii au nevoie din ce în ce mai mult de soluții alternative inteligente de finanțare pentru a-și menține un nivel de trai ridicat“, spune Ionuț Sabadac, VP Merchant Solutions
Companiile cu cei mai buni oameni câștigă“, a spus David Whelan, director LinkedIn Talent Solutions Venture Markets CEE, SEE, Israel & Public Sector EMEA & LATAM.
Firma Airline Management Solutions, înființată de patru acționari români, a preluat în mai 2013 fondul de comerț al Blue Air, companie controlată de omul de afaceri Nelu Iordache.
Suma totală pe care investitorii români o dețin în prezent în fonduri mutuale locale sau în fonduri străine distribuite la nivel local a ajuns la finalul lunii iunie la 11,7 mld. lei
Băncile străine care au participat la Inițiativa de la Viena și care dețin aproximativ două treimi din sistemul bancar românesc și-au redus cu 20% expunerea pe subsidiarele din România
Cel puțin 16 acționari persoane fizice vor încasa dividende în valoare de peste un milion de lei din participațiile pe care le dețin în companii listate la bursă, dar lista milionarilor