domeniul constructiilor, https://m.zf.ro/opinii/adriana-iftime-patronatul-societatilor-constructii-activitatea-22095431, avand o experienta de peste 30 de ani in imobiliare imi permit sa
gigantului media News Corp., Rupert Murdoch “nu este o persoană potrivită” să conducă o companie internațională importantă, au declarat parlamentarii din Marea Britanie, după ce compania sa
Magazinul Carrefour Express-Angst de pe bulevardul 13 Septembrie numărul 231 a fost închis la doar câteva luni de la lansarea sa pentru că nu era rentabil.
Petru Chiriac și partenera sa în business Corina Gheorghiță au decis la finalul anului trecut să aducă pe piața locală în franciză două noi lanțuri de magazine de încălțăminte – Tamaris
format din firmele Alstom Transport, Alcatel Lucent România și Pas 97 a câștigat un contract în valoare de 498 de milioane de lei (114 mil. euro) în urma licitației organizate de CFR SA
Povestea brandului italian de pantofi și accesorii merge încă de la început mână în mână cu cea a lui Eugen Păturan, directorul general și cel care deține împreună cu soția sa franciza
Retailerul de jucării Noriel este prezent pe piața din România cu 47 de magazine, iar anul trecut și-a crescut cifra de afaceri cu 30% față de 2014, ajungând la 30 mil. euro și ținta sa
Holde Agri Invest SA, o companie românească care operează terenuri agricole, listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, ce lucrează aproximativ 10.000 de hectare, vrea să achiziționeze
Businessul a început în 2019, după ce antreprenoarea a identificat nevoia de a găsi pâine artizanală la îndemâna sa, iar din dorința de a oferi familiei produse naturale de panificație
Dorul de familie, de locul în care îi sunt rădăcinile și încăpățânarea sa în a crede că se poate face business în Româna l-au adus pe Iulian Suciu înapoi în țară, după 12 ani în care