După câteva luni în care a „pendulat“ între job și firma de IT înființată anul trecut, Silvia Antonescu a renunțat în octombrie la siguranța poziției de senior business consultant pe
Cine este Miriana Matei
2010-prezent: director de resurse umane, Schneider Electric România
2007-2009: HR manager, Genpact România
2005-2007: human resources consultant, AIMS
Orice tranzacție va include și partea de furnizare, așa ar avea sens pentru Nuclearelectrica, pentru că i-ar asigura o piață de desfacere stabilă“, crede Sorin Elisei, consultant în
Truglia – 35 de ani de experiență pe piețele financiare, din care 15 ani în cadrul Moody’s, fiind și Managing Director al echipei ce analizeaza riscurile suverane, acesta a fost șI consultant
continua să scadă în acest an, în special oțelul pentru construcții pentru că sunt prea multe apartamente, iar multe orașe nu mai au nevoie să mai construiască“, susține Xu Zhongbo, consultant
Dacă JPMorgan va avea succes, banca americană și-ar clădi o adevărată reputație de consultant favorit al guvernului italian și ar putea lucra cu o serie întreagă de alte bănci locale
financiare ale juniorilor, acestea fiind cu mult peste competențele pe care le au la final de studii sau cursuri cu specific IT“, a spus Maria Hostiuc, senior IT&C recruitment consultant