În fiecare din ultimii opt ani, până în 2023, inclusiv, firma Dalli Production România SRL, ce are în spate grupul german cu același nume, a fost lider în producția locală de bunuri
, a devenit anul trecut cel mai mare exportator cu capital privat românesc, detronând compania Interagro ♦ Ioan Niculae are pentru prima dată două companii în top cinci (Interagro SRL
Topul celor mai importanți cinci exportatori nu a suferit modificări importante comparativ cu 2013, singura schimbare fiind schimbul de locuri între Honeywell Technologies Sarl (reprezentat
Deșeurile periculoase – precum metale grele, azbest sau spumă poliuretanică – trebuie însă colectate separat și pregătite pentru reciclare sau reutilizare, putând fi eliminate doar
Clientul respectiv a revenit de atunci cu comenzi noi după ce a avut probleme acolo, spune Juang, vicepreședinte al companiei de familie Dawang Metals.
dintre fermele din portofoliul Agricola Internațional Bacău, unul dintre cei mai importanți jucători din agrobusinessul românesc, a fost dotată cu peste 1.000 de panouri solare, pe sol
Compania Agricola Magazine SRL a înregistrat în primul trimestru 2017 o cifră de afaceri de 5,912 mil. lei, în scădere cu 12%, rețeaua de magazine în care operează diminuându-se în