.
“Cu Click to Pay, clienții BCR Mastercard se pot bucura acum de o experiență de plată mai rapidă, mai sigură și mai simplă ó fie de pe computer, fie de pe dispozitivul mobil
Pe locurile următoare, Tesla (+1.432%), Super Micro Computer Inc (+1.379%) și Axon Enterprise (+1.006%) completează podiumul ultimilor cinci ani, reflectând impactul tehnologiei asupra
din Româniaî a fost realizat în luna mai a acestui an pe un eșantion reprezentativ format din 1.010 respondenți, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, folosind metoda CATI (Computer
locală (Emotion, cu motorizare de 1,5 litri) vine echipată cu jante de 16 inch din aliaj, faruri LED, DSC și TCS, cu sistem de monitorizare a pneurilor, buton de pornire-oprire, computer
ia în calcul sporirea rentabilității părților implicate, vadul pietonal, accesibilitatea ușoară în cadrul locației, existența, în locație, a unei conexiuni la internet și a unui computer
Ba din contră, și-au crescut eficiența companiile și nu numai, de la profesori, până la un om din orice companie care știe în momentul acesta să redacteze un document folosind computerul
cu bucată și dusă la fier vechi, în locul platformei Imatex s-a construit un hipermarket, iar la Prodcomplex sunt mai multe depozite, un centru medical privat și alte câteva mici SRL-uri
Spitalul Clinicco) și Delta Health Care (care operează spitalul Ponderas), două afaceri dezvoltate de antreprenori (Călin Costan este acționarul majoritar al Clinicile Icco SRL