El consideră că această criză va accelera tendințele structurale, iar România poate sa devina un mediu atractiv, stabil și previzibil, pentru a atrage și a păstra talentele.
Griffes a intermediat una dintre cele mai mari tranzacții de inchirieri de birouri a anului și anume mutarea sediului companiei de tehnologie Wipro în noua Globalworth Square, pe o
trecute 80,3% din capitalul social, urmați de persoane fizice române (17,5%), persoane fizice nerezidente (1,2%), acționari instituționali străini (0,9%) și Bursa de Valori București SA
A absolvit o facultate de prestigiu de la stat, s-a implicat în proiecte extrașcolare sau a făcut voluntariat, și-a redactat corect CV-ul și se descurcă rezonabil la primul interviu
Cu greve răsunătoare pentru salarii mai mari la Audi și Tesco în Ungaria, la Fiat în Serbia, la VW în Slovacia, la companii mari occidentale, au luat amploare avertismentele despre
Porsche România, reprezentantul mărcii VW pe piața locală a lansat pagina de internet pe care clienții pot verifica dacă mașina lor dispune de softul ce permite manipularea emisiilor
Start-up-ul local Extracta, care dezvoltă o soluție bazată pe AI ce extrage date din documente nestructurate precum CV-uri, chitanțe sau documente de transport, estimează că va ajunge
Peste jumătate (51%) din cele câteva sute de CV-uri verificate de compania de servicii de backgroung screening Mindit conțin discrepanțe minore în ceea ce privește perioada de angajare