♦ Rețeaua Dora Optics a pornit din sfera oftalmologiei, iar spitalul nou deschis la Târgu-Mureș acoperă și investigații ORL, de inimă și chirurgie plastică ♦ Noua unitate medicală
Compania deține în portofoliu apartamente și vile pentru clienți cu cerințe și bugete variate, de la apartamente de nivel middle și lux în complexuri exclusiviste precum Ibiza Sol,
Vorbim de tehnologii de conservare a apei în sol pentru că marea majoritate a agriculturii din România încă nu folosește o tehnologie care să conserve apa în sol.
doi au dezvoltat și o aplicație gratuită pentru iPhone, prin care clienții pot învăța cum să își prepare în mod corect ceaiul, iar lunar Maya Tea & Coffee (deținut de Fortiter SRL
Atacarea acestei prevederi a fost făcută, în cadrul unui proces, de Manea Sandu Horia, care a fost acționat în judecată împreună cu SC DistrigazSud Rețele SRL, de către SC GDF SUEZ
Tudor a mai obținut venituri de 8.000 de euro din chirii și a avut un salariu de peste 20.000 de euro ca director comercial al companiei Rias SRL, cu activități în comerțul cu amănuntul