Orașe precum Suceava, Timișoara, Cluj sau Oradea „prind“ din urmă Bucureștiul la capitolul stațiilor de încărcare pentru mașinile electrice, în contextul în care piața automobilelor
Americanii de la Ford au aplicat aceeași rețetă pentru Focus precum Volkswagen pentru Passat în 2011 – au realizat un facelift ce nu este „doar un facelift” ci o îmbunătățire majoră
ciment, a avut profituri în linie cu estimările , și spune că se așteaptă la creștere în 2016, chiar și în condițiile unei încetiniri ale creșterii economice în economiile emergente precum
În timp ce Renault continuă să lanseze pe bandă rulantă noi modele desenate de Laurens Van Den Acker, oficialii mărcii din România obișnuiesc piața cu noutăți precum cutia de viteze
Vânzările retailerilor de pe piața locală au înregistrat un avânt de două cifre în săptămâna de dinainte de Paști, o perioadă de vârf, în special pentru produse precum carnea de miel
Cinci branduri românești de modă, cu afaceri de aproape 80 mil. lei și cu peste 50 de magazine, s-au dezvoltat în criză pe piața de 6-7 mld. lei dominată de nume „grele“ precum Zara
ciocolată și bomboane de la nivel mondial ar putea ajunge la un nivel record în acest an datorită creșterii „atracției” pentru dulciuri a consumatorilor de clasă medie din țări precum
Retailerul german Lidl a scos la vânzare 15 terenuri cu o suprafață totală de peste 8,5 hectare, acestea fiind adiacente magazinelor deja deschise de companie în mai multe orașe din țară precum
proprietarul producătorului de înghețată Betty Ice din Suceava, spune că există o lipsă acută de personal calificat în țară și că pentru fabrica pe care o deține nu mai găsește meseriași precum