Antreprenorii ce devin clienți Raiffeisen Bank în perioada 16 martie – 30 iunie, prin achiziționarea unui pachet de cont curent Plus, Optim sau Extra, beneficiază de 24 luni gratuit
Zona dedicată consumatorilor a avut anul trecut venituri de 281,2 mil. dolari, iar zona de business (Business Solutions Group) – 199,2 mil. dolari, ambele în creștere.
„Avem în vedere creșterea capacității de producție odată cu implementarea unor proiecte de automatizări, și creșterea productivității asamblării manuale, prin introducerea unor concepte
Putem să ne raportăm la legislația care ne dă câteva elemente și câteva concepte pe care putem să le implementăm și să interpretăm legislația în modcorespunzător.
În practică, asta poate însemna: planificare, logistică, ofertare și customer service parțial automatizate; analize de date, previziuni, design de produs făcute cu ajutorul modelelor