Ai-ul se află încă la nivel de grădiniță în ceea ce privește transformarea business-ului pe care o aduce inteligența artificială, a spus Cosmin Cosma, CEO și cofondator Finqware, Președinte
în cel de-al doilea pachet pentru care guvernul și-a asumat răspunderea, marchează o schimbare semnificativă în regimul de impozitare aplicabil persoanelor fizice, în special în ceea
Acțiunile au crescut vineri, în timp ce Wall Street a analizat un raport privind locurile de muncă non-agricole pentru luna aprilie, mai bun decât se aștepta, ceea ce a atenuat temerile
au avut pe 29 octombrie 2024 cea mai bună ședință din ultimii doi ani în contextul în care rezultatele financiare anunțate de dimineață au fost peste așteptările investitorilor, ceea
Contractele futures pe acțiuni americane se apreciază cu 1,6% pe S&P500 și cu 1,7% pe Dow Jones în pre-market, adică înaintea deschiderii ședinței americane de tranzacționare, ceea
Discuțiile legate de ceea ce se întâmplă cu concediile de odihnă apar întotdeauna în rândul angajaților mai ales la începutul anului când aceștia constată că nu și-au efectuat toate
Discuțiile legate de ceea ce se întâmplă cu concediile de odihnă apar întotdeauna în rândul angajaților mai ales la începutul anului când aceștia constată că nu și-au efectuat toate
Cursul de schimb stă de cinci ani la puțin peste 4,90 lei/euro, ceea ce înseamnă că va rămâne stabil, chiar dacă este posibil să urce la peste 5 lei/euro.