Se va considera că un răspuns este dat dacă informația pertinentă este disponibilă pe pagina de internet a societății, în format întrebare-răspuns”, se arată în convocator.
Compania americană Uber ar fi dat mită unor oficiali de pe piețe externe unde compania are operațiuni și ar fi angajat experți instruiți de CIA pentru a sparge sisteme IT deținute de
Pandemia de COVID-19 a închis, pentru prima dată în istorie, mallurile din România și din aproape toată lumea, iar asta a reprezentat un șoc implicit pentru industria de fashion
Societatea a anunțat că a fost dată în judecată de Sindicatul Oil Terminal, care cere instanței să oblige compania să înregistreze la ITM Constanța un act additional la contractual
După încheierea concediului de maternitate, Nicoleta și-a dat demisia de la compania la care lucra și a început să se concentreze exclusiv pe businessul propriu.
„În 2012 ne-am dat seama de potențialul pe care îl are piața de automatizare robotizată a proceselor, iar trei ani mai târziu am înființat o companie separată specializată pe astfel
Piața muncii se confruntă cu provocări majore în acest an pe fondul dificultăților economice interne, dar și pe fondul turbulențelor geopolitice și problemelor din economia mondial...