Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj, membră a grupului austriac Strabag, a demarat în asociere cu compania Serbis din Bistrița, controlată de Liviu Mihail Naghiu, lucrările
Titlurile producătorului de confecții Siretul Pașcani (simbol bursier SRT) erau în urcare cu aproape 10% astăzi, când au fost realizate tranzacții cu peste 1,4 milioane de acțiuni ale
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că ploile din ultimele 30 de zile au salvat agricultura românească pentru 2012, în prezent fiind destulă apă în sol, menționând că sunt
Retailerul de aparate auditive și dispozitive medicale ORL Clarfon, liderul pieței de profil, îl cumpără unul dintre competitorii săi – Audiolux - și își extinde astfel rețeaua cu
Astfel, o companie nu mai are nevoie să investească în echipamente proprii și în licențe de soft, având atât partea hardware, cât și cea software disponibile pe bază de subscripție
Un bilet costă 90 de lei și ai acces începând cu ora 18 la o serie de jocuri de grup, console Xbox One X, simulatoare de curse pentru cei care îndrăgesc F1 și Assetto Corsa, dar și
Weekendul 26-28 iunie în București îți aduce festivaluri nostalgice pe muzica anilor 2000, târguri de carte pentru a descoperi noi romane, seri de filme și chiar petreceri mai liniștite
Grupul austriac Strabag este prezent în România în sectorul construcțiilor prin mai multe companii, printre care Strabag SRL, Strabag AG, Drumco Timișoara sau ARL Cluj.
Criteriile pe care start-up-urile trebuei să le îndeplinească pentru a accesa finanțarea sunt: deschiderea SRL-ului în Oradea, 1/3 din echipă să își desfășoare activitatea în Oradea
Inno Robotics SRL-D, firmă în care antreprenorul a investit inițial în jur de 8.000 de euro, importă roboți industriali fabricați în Japonia sau Germania pe care îi programează și îi