Fondul deschis local BT Energy, administrat de BT Asset Management și care investește cea mai mare parte a activelor în acțiuni listate din sectorul energiei, este singurul care a
Segmentul de PPA-uri (contracte bilaterale negociate direct) începe abia acum să se dezvolte în sectorul de energie din România, dar trebuie să te uiți și în viitor pentru a convinge
Într-o lume interconectată, înconjurată de consumatori mari de energie va fi un mod interesant de a opera, a explicat Diego Hernandez Diaz, partner Energy Solutions, McKinsey, în cadrul
Sunt și unii patroni de cafenele care au renunțat complet la borcanul cu bacșiș, din teama de a nu face un lucru ilegal ce le-ar putea aduce sancțiuni.
Ungaria și China sunt la capetele opuse ale problemei inflației. Prima are prea multă, mai multă decât oricare dintre statele membre ale UE, iar a doua are prea puțină. Ambele se...
În 2021 vom continua să creștem în ton cu trendul ascendent al sectorului de gaming”, a spus pentru ZF Ema Marcu, HR manager în cadrul Gameloft România.
Un nou val al pandemiei mătură Europa, iar germanii își fac din nou provizii hamsterști - cumpără în cantități neobișnuit de mari hârtie igienică și dezinfectanți. Sectorul privat...
Grup BRD Groupe Société Générale a raportat în primul trimestru din 2026 un profit net de 369 milioane lei, în creștere cu 5,5%, iar venitul net bancar a ajuns la 1,06 miliarde le...