Iată deja un deficit majorat, dintr-odată, cu 33 de miliarde de lei, în condițiile în care, la început de an, deficitul fiscal stabilit în legea bugetului trebuia să se oprească la
Prevederile proiectului de lege pentru aprobarea OG nr. 23/2017 (Legea nr. 241/2017), cum a fost adoptat de către Senat în data de 31 octombrie, încalcă principiul proporționalității
economisire-creditare din România, a pierdut definitiv la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul cu Curtea de Conturi, instanța supremă ajungând la concluzia că BCR BpL a încălcat legea
Legea fondurilor alternative de investiții (FIA), cea care elimină pragul de deținere de 5% dintr-o societate de investiții financiare (SIF), considerat ultima frontieră pentru aceste
Așa cum, pe partea de utilizare a PIB, consumul a făcut legea, pe partea de formare comerțul a fost rege (Ă11%), în vreme ce celelalte componente - cu excepția notabilă a
Odată cu dezvoltarea pieței s-a schimbat și structura acesteia, astfel încât astăzi piața este dominată de hipermarketuri, în timp ce acum opt ani legea era făcută de magazinele de
internaționale, care au în total 12 rețele de comerț modern, mai sunt prezente pe piața locală, după ce în ultimii ani s-au retras turcii de la FIBA (cu magazinele G’market), nemții de la Edeka
Cei care au inițiat legea dării în plată, extrem de controversată în prezent, cred că s-au gândit să rezolve problema celor care au luat credite imobiliare de la bănci și nu le mai
Legea salarizării unitare, unul dintre cele mai importante jaloane din PNRR, ar trebui să aducă mai multă echitate între cei peste 1,2 milioane de angajați din sectorul public și să
privați“ la compania de stat Tarom a ridicat două mari semne de întrebare: de ce doar doi dintre cei șapte manageri numiți în board au experiență în domeniul transportului aerian (deși legea