Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz, Electrica, Aquila, Digi, Sphera, Teraplast sau TTS sunt toate în aceeași categorie: companii mari, dar cu free-float tot mai îngust
Companii precum TeraPlast Bistrița, Celco sau Sipex spun că, în condițiile în care sistemul de învățământ pare decuplat de nevoile pieței în ceea ce privește calificările personalului
Inclusiv producătorul de materiale de construcții TeraPlast Bistrița (TRP) a avut un prim trimestru complicat, cu o pierdere de 10,6 milioane de lei, de la un profit de 1,3 milioane
Singurele listări private din ultimele două decenii pot fi numărate pe degetele de la o singură mână: Banca Transilvania, Banca Comercială Carpatica, dezvoltatorul imobiliar Impact, Teraplast
Pe de altă parte, port fi emitenți care au evoluat pozitiv anul trecut – aici dau exemplul TeraPlast, care prin prisma rezultatelor și a planului de afaceri pe care îl are în acest
♦ Printre deținerile investitorului se numără FP, OMV Petrom, Romgaz, Banca Transilvania, BRD, TeraPlast, Vrancart, Sphera Group și Transilvania Broker.
Dedeman, Teraplast, Arabesque, Fun Curier, Albalact sunt antreprenori care au plecat de la zero și s-au bazat pe inteligența lor, pe percepția pieței, pe inovație și au reușit, au depășit