o participație de 5,7% din capitalul social al producătorului de vinuri Purcari (WINE), investiție de 24 milioane de lei, potrivit datelor publicate la bursă.
infuzii de capital, care vor fi vărsate integral în următoarele două luni, decizia fiind luată recent de noul consiliu de administrație al asigurătorului.
Construcția și finalizarea A0, autostrada care înconjoară Capitala, alături de drumurile radiale, metroul către Otopeni și viitorul tren metropolitan, alături de noi noduri intermodale
Numărul companiilor noi cu capital străin a scăzut cu 14% în acest an și a ajuns la numai 3.100, cel mai redus nivel din ultimii cincisprezece ani, în timp ce capitalul adus în aceste
În această zonă a Capitalei se mai află, printre altele, depozitul Coca-Cola sau fabrica producătorului de materiale de construcții Prefabricate Vest.
Omul de afaceri Dan Adamescu, aflat în arest la domiciliu, a adus 65 mil. lei la capitalul Astra Asigurări, îndeplinind astfel primul pas al planului de salvare a companiei aflată