Băncile centrale nu mai sunt instituții care să atragă cei mai buni specialiști, în BNR conceptul de „loc de muncă pe viață“ nu mai există, generația X vrea un loc de muncă plăcut,
Deși inițial s-a precizat că această capacitate va fi împărțită în mod egal, 1.000 MW în solar, 1.000 MW în eolian, nu este exclus ca la final să rămână doar 500 MW în eolian.
Potrivit acestuia, stocarea nu mai este opțională în aglomerația de proiecte solare, ci obligatorie, iar primii care vor pune în funcțiune proiectele vor fi cei care vor beneficia de
Sistemele IT implementate în principal de companie sunt POS-uri (point of sale system) și sisteme de check-out și de scanare, precum și imprimante pentru bonuri fiscale, cititoare
Raiffeisen Bank, al patrulea jucător din sistem, a anunțat că extinde oferta de conversie cu discount pentru clienții care au dificultăți la plata creditelor în franci elvețieni și
Bancomatele din rețeaua BCR, cel mai mare jucător din sistem, amplasate în stațiile de metrou din Capitală au fost „ridicate“ temporar ca urmare a unui proiect de modernizare a spațiilor
Guvernul a promis Fondului Monetar Internațional (FMI) că va continua să ajusteze dimensiunea sectorului public, prin neînlocuirea angajaților care ies din sistem în urma concedierii
Organismul creat de UE la sfârșitul anului 2014 pentru supravegherea celor mai mari bănci din zona euro avea menirea să joace un rol vital în protejarea unui sistem financiar afectat
Bloomberg E-Bond, noul sistem electronic de tranzacționare pentru titlurile de stat în lei, este platforma oficială utilizată de Ministerul de Finanțe pentru a evalua performanța de