servicii de consultanță fondatorului agenției de turism Litoralulromanesc.ro, Ionuț Nedea, pentru vânzarea companiei către Szallas Group, parte a grupului polonez Wirtualna Polska Holding
Grupul Coca-Cola HBC activează în aproape 30 de țări și este controlat de Kar-Tess Holding (23% din acțiuni), și The Coca-Cola Company (21% din acțiuni), iar restul sunt acțiuni free
clasă A, ELI Parks, este dezvoltată în parteneriat de către grupul Element, fondat de Ionuț Dumitrescu, și D Craig Real Estate, divizia imobiliară a fondului de investiții D Craig Holding
În 2022, Pavăl Holding, vehiculul de investiții al fraților Adrian și Dragoș Pavăl de la Dedeman, a cumpărat 30% din acțiunile companiilor Farmacia Tei și Bebe Tei.
Înființarea Pavăl Holding în acest an a venit din dorința de a administra cu responsabilitate ceea ce am construit prin Dedeman și a marcat începutul unei noi etape: cea a investițiilor
Chiar săptămâna trecută, Morliny Foods Holding, divizia europeană de procesare a cărnii a companiei chinezești WH Group, cea mai mare din lume, a anunțat că a cumpărat Wolf Essgenuss
Eazy Asigurări este o companie românească de asigurări, care face parte din portofoliul deținut de vehiculul de investiții D Craig Holding fondat de familia Dragic, fiind înregistrată
inovatoare, experiență internațională și o viziune comună care își propune să redefineasca serviciile de facility management din România“, a spus Bogdan Doicescu, Group CEO Bog’Art Holding
Este, de altfel, și cea mai scumpă miză – familia Pavăl, fondatoarea retailerului de bricolaj Dedeman și a vehiculului de investiții Pavăl Holding, s-a angajat să plătească 823
Coca-Cola HBC și este controlat de Kar-Tess Holding (23% din acțiuni), și The Coca-Cola Company (21% din acțiuni), iar restul sunt acțiuni free floating.