Firma de investment banking Blu Capital Partners a asistat grupul BMF în cadrul tranzacției cu fondul de investiții SARMIS Capital
Prin această tranzacție, SARMIS Capital a intrat în acționariatul BMF Grup.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Prin această tranzacție, SARMIS Capital a intrat în acționariatul BMF Grup.
Grup Feroviar Român, cea mai importantă companie a grupului Grampet, liderul pieței de transport marfă pe calea ferată, cu afaceri de un miliard de lei în 2024, nivel similar cu cel
Acțiunile BRD – Groupe Société Générale se tranzacționau vineri după-amiaza pe un rulaj de 25,3 milioane de lei, cel mai ridicat din rândul companiilor listate la Bursa de Valori.
ucrainean Dmitri Firtaș, care și-a clădit averea în principal din importuri de gaze naturale rusești, a fost arestat în Austria, la Viena, sub acuzația de corupție și organizare a unui grup
Vienna Insurance Group (VIG), grupul austriac prezent pe piața locală prin intermediul a trei companii de asigurări, respectiv Omniasig, Asirom și BCR Asigurări de Viață, estimează
„Sunt onorat să mă alătur unui grup de companii cu o istorie atât de bogată și un angajament puternic față de excelență.
Accor a semnat un acord de management cu compania locală Amera Group, condusă de familia Ambrus, cu afaceri în domeniul imobiliar.
Sorin Grindeanu, informaticianul propus de PSD pentru funcția de premier, a avut un mandat scurt, de 11 luni (decembrie 2014 - noiembrie 2015), în fruntea Ministerului Societății I...
eMag, cel mai mare retailer online de pe piața locală, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 2,02 miliarde lei în România (449 mil. euro), în creștere cu 45% față de 2015...
Grupul elvețian Nestlé și-a majorat afacerile din România în primul trimestru din acest an cu 12,9%, un ritm de aproape două ori mai alert decât cel al întregului grup.