De altfel, Sinohydro s-a înscris și pentru mai multe proiecte de infrastructură din România, printre care autostrada Ploiești-Brașov, autostrada Târgu Mureș-Ungheni, hidrocentrala de
2013- 2014) la Nuclearelectrica, administrator special la Arcadia 2000, președinte al CSI la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București, administrator special la SC
, pentru contribuțiile lor bănești, nominalizând în acest sens pe Ioan Niculae și pe un anume Ghiță, care, în urma verificărilor a rezultat că este Ghiță Sebastian Aurelian patron SC
Compania este controlată de Florin-Ion Pogonaru (40,4% din acțiuni), persoane juridice (22,6%), SC Nord SA 21,3%), Tudor-Alexandru Georgescu (11,7%) și persoane fizice (4%), conform
Potrivit primăriei sectorului 3, în luna august a anului trecut, la solicitarea lui Lucian Mitariu, reprezentant al SC Minerva – Galeriile Comerciale, a fost emisă o autorizație
asemenea, tot potrivit companiei de drumuri, lucrările trebuiau finalizate în data de 22.06. 2017, dar, întrucât termenul nu a fost respectat, DRDP București a notificat constructorul, SC
„Ca urmare a votării planului de reorganizare a SC Apaterm SA, creanța în cuantum de 339 mil. lei, deținută de Electrocentrale Galați SA a fost eliminată în mod abuziv de la masa credală