Investitorii se tem din ce în ce mai mult de formarea unor bule în piețele financiare globale, iar cele mai temute active în acest sens sunt bitcoin și acțiunile companiilor de tehnologie
Concursul, la care iau parte mai mult de 20 de orașe din Uniunea Europeană, pentru găzduirea Agenției Europeană a Medicamentului (EMA) și Autorității Bancare Europeană (EBA) după Brexit
O creștere în continuare a euro ar reprezenta un risc „atât la adresa creșterii, cât și a inflației“, avertizează strategii Băncii Centrale Europene, care se tem că inflația din zona
Bulgarii, cea mai săracă națiune din Uniunea Europeană, se tem că dacă trec la euro prețurile vor crește, spune guvernul de la Sofia, care a anunțat că ar putea încetini ritmul adoptării
neurologice sau vaccinurile au fost pe lista companiilor care au dezvoltat medicamente noi în 2025, după cum reiese din anunțurile publicate pe site-ul Agenției Europeme a Medicamentului (EMA
să egaleze veniturile de început ale absolvenților din domenii precum contabilitate, avocatură și servicii financiare, un semnal de alarmă pentru marile companii din City, care se tem
Procentul companiilor germane care se tem că nu vor supraviețui a urcat la 7,3%, de la 6,8% în octombrie, relevă un sondaj realizat de institutul economic german ifo.