Compania Wood&Company, cel mai mare broker de la bursa de la București cu 7 miliarde de lei intermediate în 2017, menține ratingul „hold“ pe acțiunile Conpet, adică se așteaptă ca acțiunea
China este pe cale să preia de la Statele Unite statutul de cea mai puternică țară care influențează regiunea Asia-Pacific, în condițiile în care reputația Americii a avut de sufer...
Timur-Vasile Chiș, director general Conpet Ploiești (COTE), transportatorul national de țiței și gaze naturale, l-a numit pe Laurențiu Marian Dragne în funcția de director general adjunct
Acționarii Conpet Ploiești (COTE), transportator de țiței deținut majoritar de statul român prin Ministerul Energiei, au aprobat în ședința din 25 aprilie a Adunarii Generale Ordinare
Transportatorul național de țiței Conpet Ploiești (COTE) a convocat acționarii pe 29 martie, dată la care aceștia vor vota, printre altele, alocarea către acționari a unor dividende
Transportatorul național de petrol Conpet Ploiești (simbol bursier COTE) are nevoie de consultanță juridică în vederea extinderii în afara țării și cere aprobarea acționarilor pentru
Dragoș Dinu, 46 de ani, care până recent a fost CEO al retailerului electroIT Domo, ar putea obține un loc în consiliul de administrație al transportatorului de țiței Conpet Ploiești
Operatorul român de cinematografe HappyCinema va deschide în decembrie primul cinemaplex al rețelei din București, la Liberty Center, fiind primul nou chiriaș adus de compania de consultanță
Comdata Service, o firmă de call center care oferă servicii în limba italiană și care este controlată de gigantul american Carlyle, a ajuns la peste 3.000 de angajați în România la
Producătorul de materiale de construcții AdePlast, deținut de omul de afaceri Marcel Bărbuț, a înregistrat o creștere de peste 8% a vânzărilor în primul semestru al anului, rulajul...