zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Profesii

Un call center din Craiova a devenit cel mai mare angajator privat din județul Dolj

Comdata Service, o firmă de call center care oferă ser­vi­cii în limba italiană și care este controlată de gigantul american Carlyle, a ajuns la peste 3.000 de angajați în România la finalul anului trecut, potrivit datelor ZF pe baza unui clasament extras din Revisal, softul Inspecției Muncii care ține evidența salariaților.

de Roxana Dumitru Rosu - Mediafax , Editor 20.02.2017 · 14:01 2 min de citit
Un call center din Craiova a devenit cel mai mare angajator privat din județul Dolj

Foto: Ziarul Financiar

Comdata Service, o firmă de call center care oferă ser­vi­cii în limba italiană și care este controlată de gigantul american Carlyle, a ajuns la peste 3.000 de angajați în România la finalul anului trecut, potrivit datelor ZF pe baza unui clasament extras din Revisal, softul Inspecției Muncii care ține evidența salariaților.

Comdata Service, înregistrată în județul Dolj, a devenit cel mai mare angajator privat din județ după numărul de salariați raportat la finalul anului trecut. Pe locul doi în topul firmelor private se află uzina Ford, cu 2.635 de angajați. Pe primele locuri în topul marilor angajatori se află compania de transport și spitalul din Craiova, prima cu 3.800 de angajați, iar spitalul cu 3.200 de angajați, ambele controlate de stat.

Comdata, care a intrat pe plan local în 2008, avea în luna mai a anului trecut 2.800 de salariați în Ro­mânia, potrivit aceleiași surse. La acea dată însă, Inspecția Muncii furniza clasamentele cu numele companiilor, acum însă, topul pe 2016 este unul anonimizat, în care apare doar codul caen al firmei, localitatea, județul și numărul de anagajți, fără a fi preciate numele sau codul de identificare al operatorilor economici. 

Citește și