Județul Galați este unul dintre județele cu cea mai mare rată a șomajului, de peste 9% în luna iulie, aproape dublă față de cea de la nivel național, potrivit datelor Agenției Naționale
Combinatul siderurgic Liberty Galați, care va fi vândut prin negociere directă cu investitori strategici, așteaptă noua evaluare a activelor realizată de Darian, iar până pe 23 septembrie
Otopeni și Ploiești, în 2011 Herbert Stein a vândut importatorul AutoItalia, dar și cele două dealershipuri ale acestuia, iar în 2012 Radăcini a cumpărat centrul Gold&Platin din Galați
Găsirea de medici specialiști este cea mai mare provocare, colaborăm cu 40 de medici care vin din Constanța, Galați chiar și din Pitești și Iași au venit, spune Mihai Pavel, fondatorul
spun că cel mai important criteriu de selecție a unui nou angajator este pachetul salarial, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanță în employer branding Catalyst Solutions
mediului înconjurător, numărul celor care refolosesc pungile de la magazin și reciclează fiind în creștere în 2019, arată un studiu realizat de compania de cercetare de piață iSense Solutions
Anul viitor, companiile din sectorul de IT local se pregătesc cu creșteri salariale mai mari decât cele bugetate inițial, se vor confrunta cu o fluctuație voluntară mai mare, iar angajații
Operatorul de centre de servicii Computer Generated Solutions (CGS) România, cu afaceri de peste 71 mil. euro în 2021 (ultimul an pentru care există date publice), caută să recruteze
Xapt Solutions România, unul dintre cei mai mari integratori ai soluțiilor software de business Microsoft de pe piața locală, a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an afaceri