venit fix rămân preferatele investitorilor datorită stabilității lor, cea mai rapidă creștere se înregistrează în rândul fondurilor de acțiuni, spune Dan Dascăl, CEO, BT Asset Management
Ce a mai spus Ionuț Lianu, CFA, Ofițer Șef Management Active și Pasive, CEC Bank:
În primul rând, trebuie spus că România are o tradiție în ceea ce privește instabilitatea politică
Grupul LuxVet din Polonia, care are în spate mai multe fonduri de investiții, printre care și giganticul Oaktree Capital Management din SUA, a ajuns pe nesimțite unul dintre cei mai
În primele două luni ale anului 2021, numărul de investitori în fondurile administrate de OTP Asset Management a urcat cu 7,4%, până la 10.826, în timp ce activele sub gestiune au crescut
Banca Națională va asigura lichiditatea necesară băncilor, însă problema este cum va fi distribuită această lichiditate, și este necesar ca toată lumea să facă un plan management
Activele nete ale tuturor fondurilor deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna august cu 1,7% la 10,8 mld. euro, iar în anul 2025 au urcat cu 13,5%.