Astfel, doar 28,2% din populația activă a țării lucra în 2019 în domeniile de tehnologie și știință, pe când la polul opus se află Luxemburg cu un procent mai mare decât dublu față
La scurt timp după, bărbatul este rechemat în Franța și, la un proces din 2020, este condamnat la opt ani de închisoare pentru transmiterea de „informații prejudiciabile” unei puteri
♦ Un proces de recrutare pentru un manager care să conducă mai departe o companie poate dura până la două luni și jumătate, urmând ca abia atunci noul manager să înceapă lucrul în
Potrivit proiectului, în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în anexa 1, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției
Am început procesul necesar pentru obținerea autorizației din partea Comisiei Europene, suntem în lucru cu autoritățile și sperăm că tot acest proces se va finaliza conform estimărilor
Cel mai mic procent a fost înregistrat de agricultură, de 2,9% din totalul investițiilor în economie, dar ușor în creștere decât ponderea din 2023, de 2,7%.
Acum suntem în discuții cu zeci de emitenți de împrumuturi – circa 4-5 au trecut prin procesul de due diligence și cu care suntem în proces de onboarding în următoarele luni.