Nawaf Salameh, fondatorul și președintele executiv al Alexandrion Grup România, cel mai mare producător local de băuturi spirtoase, consideră că legea insolvenței a fost cea mai
Inexistența unei astfel de legi nu face altceva decât să trezească suspiciuni în ceea ce privește corectitudinea unui astfel de sistem celor peste 6 milioane d…
Legea supermarketurilor, care impune ca cel puțin 51 % din produsele expuse la raft să provină din „lanțul alimentar scurt” și care interzice retailerilor să încaseze de la furnizor
„Scăderea competitivității industriei auto ar putea duce la un interes redus al investitorilor, ceea ce va avea un impact direct asupra volumului investițiilor străine“, avertizează
Mai multe grafice și tabele din domeniul Energie Mai multe grafice și tabele din domeniul Business Construct Materialul a apărut în ediția din 1 iulie 2020 a Ziarului Financiar.
Însă ceea ce încă nu știm este dacă economiile rezultate din reducerea unui post vor acoperi costurile tokenurilor AI, ale infrastructurii cloud și ale implementării întregului ecosistem