Iulian Nedea, unul dintre cei trei cofondatori și CEO-ul Simtel Team (simbol bursier SMTL), spune că achiziția a 51% din ANT Power Energy de la finele anului trecut deschide o nouă
Asociația Energia Inteligentă a finalizat cea de-a patra etapă a proiectului „Energie pentru Viață” prin care au fost montate panouri fotovoltaice în gospodării izolate situate în Munții
de energie, dar foarte important este ca toate aceste dezvoltări să fie integrate într-un plan general de dezvoltare economică a României, a spus Zsuzsa Bereschi, principal, energy
Mai mult, înainte de a vorbi de energie smart, România ar trebui să-și rezolve problemele privind întreruperile în alimentarea cu energie sau să reducă timpul pe care un consumator
♦ Investițiile se vor derula pe o perioadă de doi ani de zile, iar la final 90% din necesarul de energie al fabricii Expur din Slobozia va fi asigurat prin intermediul biomasei.
Banca Națională lansează miercuri în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Vladimir Ghika, cu o valoare nominală și un pret de vânzare de 490
În ultimul deceniu, Bursa de Valori București a atras aproape 3 mld. euro prin listări, dominată de companii antreprenoriale și de IPO-ul record al Hidroelectrica, de 1,8 mld. euro...
Banca Națională a României lansează pe 16 iunie în circuitul numismatic o monedă din aur și o monedă din tombac cuprat cu tema 745 de ani de la prima atestare documentară a orașului