Zona București-Ilfov a atras aproape 3.000 din cei circa 7.000 de muncitori străini care au ajuns să lucreze în construcții în România în primele zece luni ale anului 2021, potrivit
Gabriel Comănescu, proprietarul Grup Servicii Petroliere (GSP), singurul jucător local din forajul marin și construcții offshore, spune că activitățile pe care le are în derulare în
Sipex, companie de distribuție de materiale și finisaje pentru construcții, a încheiat vineri, 25 februarie 2022, plasamentul privat de acțiuni prin care a atras de la investitori suma
Proiectelor de construcții urmărite de China în Europa de est și în alte părți li se reproșează adesea că sunt realizate cu muncitori chinezi, profitând astfel prea puțin economia locală
Alexandru Stânean, CEO al grupului de construcții TeraPlast, a declarat că după contabilizarea tranzacției cu irlandezii de la Kingspan și înregistrarea profitului aferent vânzării
TeraPlast Bistrița (simbol bursier TRP), producător de materiale de construcții controlat de omul de afaceri Dorel Goia, a convocat acționarii în data de 28 aprilie pentru a aproba,
TeraPlast SA, compania-mamă a grupului din construcții TeraPlast, a urcat 17 poziții în topul importatorilor din România cu valorile din 2020, arată datele furnizate de Institutul Național
internațională a caselor solare, Solar Decathlon Europe (SDE), organizată de mai bine de două decenii la nivel global pentru a promova tehnologia solară și sustenabilitatea în construcții
un proiect european de 31 mil. lei (peste 6 mil. euro), în cadrul programului REGIO 2014-2020, pentru construirea a două clădiri cu funcțiuni sociale, modernizarea altor două construcții
Cu aproape 5% se apreciază acțiunile producătorului de materiale de construcții TeraPlast Bistrița (TRP) în prima oră a ședinței de tranzacționare de luni, 28 iunie 2021, pe o lichiditate