Compania de logistică și curierat UPS a numi-o pe Daniela Constantinescu în funcția de Country Manager pentru Ungaria, Grecia, România și Slovenia (HUGRROSI), noul manager urmând să
Compania de curierat Cargus își lansează propria rețea de lockere, având în plan investiții de 40 milioane euro în următorii doi ani și jumătate, iar primele 300 de unități vor fi amplasate
Compania de curierat Sameday a înregistrat o creștere de 20% a volumelor livrate de Black Friday, ajungând la un număr total de 3,6 milioane de colete.
Octavian Bădescu, omul de afaceri care a fondat compania de curierat Sameday și pe care a vândut-o apoi către eMag, spune că societatea de astăzi este prea puțin preocupată de inflație
Executivul francez Julien Munch și-a început cariera în anul 2000 ca ofițer în cadrul Forțelor Aeriene Franceze, fiind activ în Franța, cu misiuni internaționale.
În doar trei luni de raportare a datelor privind coletele cu plata ramburs de către companiile de curierat la ANAF, peste 1,8 miliarde lei au încasat în total persoanele care au trimis
Informațiile colectate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) de la firmele de curierat, în conformitate cu reglementările adoptate la jumătatea anului trecut, constituie
Cargus l-a recrutat în funcția de chief operations officer pe Nelu Gheorghiță, care a condus operațiunile UPS, una dintre cele mai mari companii de curierat din lume, din patru țări
Un studiu comandat de compania de curierat Sameday în aprilie 2023, realizat pe un eșantion de 800 de consumatori online în mediul urban, a concluzionat că metoda de livrare la easybox