Iranul a anunțat sâmbătă că Strâmtoarea Hormuz rămâne închisă navigației comerciale, iar două nave sub pavilion indian care au încercat să treacă au fost oprite cu focuri de avertisment
La rândul său, Maria Cristina Matei va prelua un rol strategic în cadrul rețelei ING Hubs, fiind numită CoE Lead Data & Analytics și Chief Data Officer (CDO) pentru ING Hubs Global
Astfel, compania a ajuns la vânzări de puțin sub 180 mil. euro, față de peste 194 mil. euro înaintea pandemiei, conform datelor din raportul grupului.
companie cu afaceri de aproape 740 mil. lei în 2022, intră în industria ospitalității alături de grupul hotelier francez Accor, prin deschiderea unui hotel de 121 de camere la Sibiu sub
„Vie, cramă și poveste la Pivnițele Birăuaș în DOC Miniș“ - așa sună titlul ofertei de vânzare publicate pe site-ul casei de licitații Sotheby’s. Mai exact, în zona Miniș, din jude...
Atelierul de bijuterii și obiecte din ceramică Gruni a luat naștere în 2019, la Timișoara, dintr-o provocare a antreprenoarei Livia Coloji de a realiza ilustrații pe ceramică.
Povestea brandului MinorSwing a început în 2008, însă s-a concretizat doi ani mai târziu, spune Andrei Gruia, fondatorul acestuia. Andrei Gruia este geolog de profesie, dar încă...
Evenimente de suflet la care am participat au fost la Teatrul Național din Cluj, unde am fost invitată să expun, Handmade Transilvania la casinoul din Cluj și Dichisar de iarna la Impact Hub