Peste 200 de delegați din 14 țări, reprezentând companii de transport naval, logistică, portuare, au fost prezenți ieri în Austria, la a noua ediție a “Zilei Portului Constanța la Krems
Transelectrica, operatorul sistemului național de transport al energiei electrice, spune ca o parte din schema de sprijin pusă la dispoziție pentru investitorii în energia regenerabilă
Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a semnat cu opt companii un contract-cadru de 1,1 mil. lei pentru servicii de transport aerian de pasageri, care includ rezervarea
Alro, Johnson Controls, Renault și Faurecia sunt de acord că nivelul de trai și salariile din Oltenia și din Muntenia pot crește doar prin atragerea de investiții care nu presupun transport
Următorul hub de birouri va fi zona Bucureștii Noi-podul Constanța, dar interes există și pentru Tineretului-Timpuri Noi, ambele având acces rapid la infrastructura de transport, a
Transgaz, compania națională de transport a gazelor naturale, confirmă prezența inspectorilor Comisiei Europene – Direcția Generală Concurență și ai Consiliului Concurenței din România
Qatar, emiratul arab din sud-vestul Asiei care deține 13% din rezervele globale de gaze naturale, a devenit țara-gazdă pentru 2.000 de români, majoritatea angajați în construcții, transport
urma anunțării rezultatului alegerilor prezidențiale, însă niciuna nu se poate compara cu creșterea de 1.500% consemnată de acțiunile DryShips Inc., un proprietar grec de nave de transport
Transgaz (simbol bursier TGN), operatorul rețelei naționale de transport al gazelor naturale, a plasat pe 26 mai suma de 40 milioane de lei într-un depozit deschis la Eximbank, pentru
Republicii Moldova un ajutor nerambursabil de 100 de milioane euro, banii urmând să fie folosiți pentru continuarea proiectelor de interconectare energetică, a infrastructurii de transport