Identificarea acelor talente și promovarea lor a fost una din deciziile cu care mă mândresc pentru 2022“, a spus Sergiu Oprescu, președinte executiv al Alpha Bank România în cadrul
Consiliul Concurenței a confirmat luni că a finalizat inspecțiile inopinate derulate la zece bănci, precum și la Biroul de Credit și la Asociația Română a Băncilor, în cadrul unei noi
Centrul comercial Liberty, deținut de băncile Alpha Bank, Bank of Cyprus și Eurobank, ar putea fi preluat de Jumbo, potrivit unor surse din piața imobiliară locală.
Centrul comercial Liberty Center din București, deținut de băncile Alpha Bank, Bank of Cyprus și Eurobank, țintește să ajungă anul aceasta la un grad de ocupare de 95% ca rezultat
De la Brașov câțiva români lucrează pentru Bank of Montreal din Canada sau Cisco din SUA, interpretând serii lungi de date și comportamente ale clienților.
Robert Anghel, care este în prezent tribe lead mobile payments la ING Bank România, subsidiara locală a băncii olandeze cu același nume, pleacă la 1 august la TMB Bank din Thailanda
Clubul de business networking Bizz.club a ajuns la 700 de membri în România, e vorba de antreprenori care văd în această inițiativă o modalitate de a-și dezvolta cunoștințele și, ulterior
Snow fest, festivalul organizat în Alpii Francezi care strânge anual mii de români, va avea anul acesta un număr de 4.500 de participanți, după ce timp de doi ani evenimentul nu a putut
Alpha Bank România, prezentă în top 10 al celor mai mari bănci după active pe piața românească, a înregistrat în anul 2022 un profit net de 33 mil. euro, în creștere cu 43,5% față de